vineri, 17 noiembrie 2017

Germanii vor ca omul sa poata avea si "al treilea sex" in acte.

Cea mai înaltă instanță din Germania cere: 
Legalizarea celui de "al treilea sex"

 
Se va scrie pe certificatul de nastere sexul fiecarei persoane care se va naste intr-o maternitate. Pe langa cele doua sexe lasate de Dumnezeu, omul se crede indreptatit sa creeze si el un al treilea sex. Cum se va numi al treilea sex, se va stabilii de c[tre autoritatile nemtesti. Suntem nerabdatori sa vedem cate persoane se vor naste cu al treilea sex si daca aceste persoane vor fi sanatoase din punct de vedere biologic, psihic etc.

Curtea constituțională a dat termen Camerei deputaților până la "finalul lui 2018" pentru a vota legalizarea celui de "al treilea sex" în registrele de nașteri, pe lângă mențiunile "masculin" și "feminin",  potrivit deciziei curții.

Instanța cu sediul la Karlsruhe îi invită pe deputați să introducă în documentele în cauză o mențiune precum "inter", "divers" sau oricare altă "desemnare pozitivă a sexului".

Până acum a fost posibil în Germania, din mai 2013, să nu se completeze rubrica referitoare la sex, cei interesați putând apoi, în cursul vieții lor, fie să aleagă sexul masculin sau feminin, fie să păstreze rubrica respectivă necompletată.

Însă Curtea federală de justiție, o instanță inferioară, a refuzat în august 2016 să meargă mai departe și să recunoască existența juridică a unui al treilea sex, apreciind că "nu ar fi legal". Aceasta a respins cererea unei persoane hermafrodite, născută în 1989 și înregistrată cu sexul feminin.

Sprijinită de o asociație care susține recunoașterea celui de al treilea sex, această persoană a apelat atunci la cea mai cea mai înaltă instanță a țării, Curtea constituțională. Persoana care a depus plângerea le-a prezentat judecătorilor analize cromozomiale care dovedeau faptul că nu este nici bărbat, nici femeie.

Dacă deputații răspund pozitiv cererii judecătorilor constituționali, Germania va deveni prima țară din Europa care recunoaște oficial un al treilea gen. În mai, Franța a respins mențiunea "sex neutru", respingând cererea unei persoane născute cu anomalii in ce priveste organelle sexuale.

Sursa:  https://www.agerpres.ro/lifestyle/2017/11/08/cea-mai-inalta-instanta-din-germania-cere-legalizarea-celui-de-al-treilea-sex--13-56-58

2 comentarii:

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.