sâmbătă, 28 octombrie 2017

Într-o convorbire telefonică, preşedintele Ucrainei Poroşenko a promis lui Klaus Iohannis că va ţine seamă de îndemnurile Europei de a consulta ţările vecine în ce priveşte învăţământul în limba maternă.



 Presedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promis preşedintelui României că va ţine cont de propunerea Parlamentului european de a se consulta cu ţările vecine în ce priveşte învăţământul în limba maternă.

 Preşedintele ucrainean a reînnoit invitaţia preşedintelui român în Ucraina. Răspunsul lui Klaus Iohannis a fost ferm si categoric spunându-i lui Poroşenko că va merge în Ucraina doar după ce se vor remedia situaţia şcolilor în limba română de pe teritoriul Ucrainei.

Prezentăm mai jos convorbirea telefonică dintre cei doi şefi de stat:

Convorbirea telefonică între Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și Președintele Ucrainei, domnul Petro Poroşenko

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut miercuri, 18 octombrie a.c., o convorbire telefonică cu Președintele Ucrainei, domnul Petro Poroşenko, la solicitarea acestuia. Principala temă de discuție a fost Legea Educației recent adoptată în Ucraina.

Președintele României a exprimat în termeni fermi nemulțumirea față de adoptarea Legii, care produce efecte negative asupra dreptului la educație în limba maternă al persoanelor aparținând minorităților din Ucraina, inclusiv cea română. Președintele Klaus Iohannis a arătat că, înainte de acest demers, ar fi trebuit să existe o consultare riguroasă cu reprezentanții minorităților naționale din Ucraina și cu statele vecine cu care acestea sunt înrudite.

De asemenea, Președintele României a reiterat poziția părții române cu privire la faptul că Articolul 7 al Legii, așa cum este formulat în prezent, diminuează semnificativ drepturile persoanelor aparținând minorității române în ceea ce privește asigurarea învățământului în limba maternă.

Președintele Klaus Iohannis a solicitat Președintelui Petro Poroşenko ca Ucraina să își respecte angajamentele asumate constant față de partea română privind respectarea normelor și standardelor internaționale relevante în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale. Președintele României a atras atenția, totodată, că este important ca nivelul și calitatea învățământului în limba română să nu fie afectate de noile norme și a evidențiat că învățarea limbii oficiale a statului unde trăiesc minoritățile nu trebuie să fie realizată în detrimentul limbii materne a minorităților.

Președintele Klaus Iohannis a folosit acest prilej pentru a reitera sprijinul constant al României pentru parcursul european al Ucrainei și integritatea teritorială a acestei țări.
Președintele Ucrainei a arătat că înțelege pe deplin preocupările părții române și a transmis angajamentul ferm al autorităților ucrainene pentru găsirea unei soluții la problemele create de adoptarea legii, astfel încât drepturile persoanelor aparținând minorității române de a învăța în limba lor maternă să nu fie afectate. Președintele ucrainean a asigurat, de asemenea, că Opinia Comisiei de la Veneția cu privire la Legea Educației, care a fost solicitată recent de partea ucraineană, va fi respectată.

Președintele Petro Poroşenko a reiterat, în acest context, invitația adresată Președintelui Klaus Iohannis de a efectua o vizită în Ucraina. Președintele României a subliniat că această vizită, care trebuia să aibă loc în luna octombrie și care a fost amânată de partea română ca urmare a situației create de adoptarea Legii Educației, va avea loc după remedierea corespunzătoare a problemelor provocate de actul normativ menționat.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.