luni, 14 martie 2011

Icoana Kazanskaya a fost sarbatorită la Oradea

Icoana Kazanskaya, protectoare împotriva ereziilor, a fost sărbătorită prin slujbe si ceremonii religioase. Peste 500 de credincioși s-au închinat la icoană și au participat la ceremoniile din cursul zilei, culminând cu o impresionantă procesiune.
Duminică 13 martie a.c. Biserica Ortodoxă a celebrat Duminica Ortodoxiei”. Icoana Kazanskaya, care se află la Biserica Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, a fost celebrată de orădeni prin slujbe si ceremonii religioase.
Icoana Kazanskaya, a lăcrimat pe data de 29 august 2009, când se afla la Schitul Huta. Acastă icoană este protectoare împotriva ereziilor și de aceea credincioșii ortodocși o serbează în Duminica Ortodoxiei.
Slujba de priveghere din ajunul sarbatorii a fost închinată acestui eveniment iar duminică de dimineață s-a citit acatistul iar după aceea s-a oficiat slujba Sfintei Liturghii. La sfârșitul Liturghiei pr Aurel Pușcaș a rostit un cuvânt de învățătură după care a dat citire pastoralei Sf. Sinod al BOR. În cuvântul său, pr Pușcaș, a vorbit despre însemnătatea păstrării dreptei credințe și cinstirea icoanelor: “Azi sărbătorim izbânda ortodoxiei la soboarele ecumenice impotriva ereziilor și a rătăcirilor iconoclaste” amintind printre altele de mahrama Sfintei Veronica și de icoana Maicii Domnului pictată de Sfântul Apostol Luca lângă crucea Mântuitorului.
După terminarea slujbelor religioase peste 500 de credincioși au participat la o impresionantă procesiune în jurul bisericii având prapori cruci si icoane. N-au lipsit din cadrul procesiunii icoana Maicii Domnului ocrotitoare împotriva ereziilor și protectoare a dreptei credințe și icoana hramului cu Sfinții Gherman și Casian. Procesiunea a fost salutată de mulți locatari din vecinătate care s-au alăturat credincioșilor prezenți.
La procesiune a participat și pr Eftimie Mitra, proprietarul icoanei, care a spus că va lăsa icoana la Oradea pentru o perioadă mai lungă.

Claudia Bumb

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.